Plagiat mioritic! Vedete care şi-au „copiat” sânii
Se spune despre natură că produce doar unicate, chiar şi când este vorba despre gemeni. Ei bine, omul a încercat să copieze acest lucru, dar nu prea i-a ieşit. Aşa s-a întâmplat
ca trei iepuraşi autohtoni să aibă, după intervenţia chirurgilor, sâni identici. Şi ce dive! Este drept, „amănuntul” păleşte în
faţa ansamblului, însă nu e deloc de bine să fii acuzat pentru plagiat când este vorba despre
„avanposturi”.
Andreea Spătaru, Andreea Mantea şi Roxana Ungureanu au un secret comun atunci când vine vorba de bustul impresionant. Aceeaşi clinică, acelaşi medic, acelaşi tip de silicoane, aceeaşi tehnică de operaţie făcută cu ajutorul undelor radio, scrie Click!Problema este că frumoasele s-au dovedit nesătule şi, în timp ce alte vedete autohtone au preferau o uşoară mărire a bustului, ele şi l-au dorit cât mai generos. Şi au ales implanturi de 280 ml, extralarge.
Nu s-au limitat însă la atât. După cum dezvăluie doctorul care le-a operat, cele trei graţii dâmboviţene şi-au „îndreptat” şi buzele. Să pupe alesul ceva consistent. Dar oare să mai sărute după ce află din ce sunt făcute?! „În privinţa buzelor, au renunţat la grăsimea animală şi au recurs la acidul hialuronic, pe care, de altfel, îl avem şi noi în corp. Printr-o astfel de injectare, riscurile să se întâmple ceva sunt minime”, a dezvăluit doctorul.
Silicoanele din corpul frumoaselor sunt la fel, iar preţurile – pe măsură. Andreea Spătaru, iepuraşul care se pregăteşte pentru bucuriile maternităţii, a plătit 3200 de euro, iubitul de atunci al Roxanei Ungureanu, Claudiu Pătraşcu, peste 3000 dar şi 500 de euro pentru mărirea buzelor alesei sale, în timp ce Andreea Mantea a vizitat şi ea clinica respectivă acum doi ani şi jumătate, pentru a păşi cu nuri de calitate pe drumul celebrităţii.
Trei dive, trei implanturi. Nişte sâni garantaţi pe viaţă, care au cucerit România şi despre care afli că au fost aleşi de trei iepuraşi în vogă. Dar, dacă asta este reţeta succesului, de ce să crezi că mai există frumuseţe? Ajung nişte bani şi răţuşca cea urâtă devine o gâscă frumoasă…
sursa: vdtonline.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu