Se afișează postările cu eticheta penibila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta penibila. Afișați toate postările

miercuri, 13 mai 2009

Un scaun electric pentru Elena Basescu


Exista maimute parvenite. Macacul este o maimuta venita de la tara la oras, care se straduie sa imparta aceleasi ruine regale cu langurul, o maimuta nobila, imitåndu-i fara folos manierele si obiceiurile. Privelistea unui macac te intristeaza. Vrea sa para interesant, cånd nu este decåt un jegos, face eforturi notabile sa-ti retina atentia, dar nu-ti stårneste decåt mila. Macacul seamana cu un maidanez, care si-a pus in gånd sa se transforme intr-o buna zi in ogar afgan. L-am vazut in India, in locuri in care ai zice ca s-a ratacit, la Taj Mahal, pe terasa observatorului astronomic clasic din Benares sau cocotat in copacii morganatici ce strajuiesc templul soarelui din Jaipur. Oamenii sunt ca macacii. Unii dintre ei n-ar avea ce sa caute in mod normal printre aristocrati, sa le insulte spatiul sau sa le fure stilul. Cu trei cutii de table intr-o måna si cu un scaun electric in cealalta, Elena Basescu, aceasta Cenusareasa pustiita a clasei noastre politice, cauta sa se catere pe edificiul Parlamentului Europei. Totusi, Elena Basescu este animata de intentii pozitive. In drum spre Petrosani, fieful ministresei Monica Ridzi, unde urma sa-si lanseze campania electorala, Elena si-a adus aminte de promisiunea mamei ei, facuta in urma cu doua luni unui bolnav de la un azil de batråni ca ii va aduce un scaun electric, probabil pentru a-i curma suferintele. Cånd Anca Nicoleanu a scris despre Elena Basescu ca, in interiorul unei cladiri, trenciul se scoate si se poarta pe måna, am revazut liderul unei haite de macaci care se plimba tantos pe marmura translucida a templului funerar Taj Mahal. Elena Basescu este un Traian Basescu cu ochi fumurii si par negru, care se arunca fara parasuta in prapastie, crezånd ca inteligenta este un sport extrem. Imaginati-va ce confuzie cumplita ar stårni un macac care si-ar face operatie estetica si s-ar transforma in langur. Inchipuiti-va ce soc vor avea europarlamentarii sadea trezindu-se colegi cu o haita de macaci veniti din padure la oras, alde Bobita, Vadim sau Becali. Sau poate ca aceasta agora a civismului care este PE a fost pångarita de macaci inainte de a ne fi dat seama.

www.gardianul.ro Cornel Ivanciuc

marți, 5 mai 2009

De unde nu e , nici Dumnezeu nu cere.


Se ia un model, dimensiuni 87-62-92 şi 1.76 metri înălţime, i se dă un microfon şi este trimisă la un eveniment să realizeze materialul vieţii ei. Oare de ce mai avea nevoie ca să îşi facă suficient curaj? Poate de un energizat cu miros parfumat de alcool. Şi gata. Fata noastră este pregătită.
Ce urmează de aici? Un interviu care a reuşit să îl scoată din pepeni pe Adrian Despot. „Bună seara domnule Adi Despot!”, aşa îşi începe „micuţa” noastră interviul. „Ce faceţi în seara asta aici? Cine a cântat înaintea dumneavoastră?”, continuă tânăra sigură pe ea. După ce rockerul îşi face datoria şi îi enumeră pe Andrei, fostul câştigător la Megastar, pe Paraziţii şi că urmează el cu trupa lui, Viţa de vie, frumoasa noastră îi pune întrebarea cheie a serii: „Şi câte trupe sunteţi în seara asta?”. De aici şi până la ieşirea nervoasă a lui Adrian nu a mai fost decât un pas.
Acesta este filmuleţul care de două zile face înconjurul adreselor de messenger şi mail. Cine este însă protagonista? Tânăra se numeşte Alexandra Avram şi a lăsat modelingul pentru televiziune. În 2006, a participat la Miss România, iar mottoul după care îşi ghidează viaţa este: „Siempre positivo, nunca negativo”. Să sperăm că o va ajuta şi după „reclama gratuită” de care se bucură acum.